Uncategorized

Activitate de dezvoltare a vocabularului-anotimpul vara

Îmbogățirea vocabularului este o componentă esențială a procesului de învăţare. Învăţarea de cuvinte noi ajută copiii să îşi extindă cunoştinţele, să înveţe să citească şi de asemenea să înţeleagă sensul a ceea ce citesc. Atât copiii cu deficienţe cât și copiii tipici  învaţă cuvintele noi  cu mai multă uşurinţă  atunci când se implică într-o  varietate de activităţi  sub formă de joc.

Activităţile pe care vi le prezentăm se concentrează pe învăţarea a douăsprezece cuvinte legate de anotimpul vara.

Aceste activităţi pot fi folositoare atât copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi copiilor tipici preşcolari sau din grupa pregătitoare.

Cuvintele folosite în aceste activităţi sunt: soare, îngheţată, parc, flori, bicicletă, înot, piscină, plimbare, ochelari de soare, tricou, pantaloni scurţi și pălărie de soare.

Stabiliţi în casa dumneavoastră un loc unde să afişaţi  posterele următoare , loc căruia,  împreună cu copilul,  îi puteţi da un nume la care să vă referiţi („colțul cuvintelor”, de exemplu).

Printaţi posterele și lipiţi-le pe peretele din acel loc ales de dumneavoastră . În acest fel copilul este expus în permanenţă la aceste cuvinte asociate cu imagini. Dacă e nevoie decupaţi dreptunghiurile şi începeţi prin a expune  pe perete  numai 2-3 cuvinte. Creşteţi numărul cuvintelor pe măsură ce copilul îşi dezvoltă  capacitatea de identificare/etichetare verbală a cuvintelor din această activitate.

Cartonaşe pentru activitatea de dezvoltare a vocabularului receptiv şi expresiv

Printaţi următoarele 12 pagini și tăiaţi fiecare pagină în 4; în acest fel veţi obţine un set de cartonaşe color şi unul alb-negru pentru cele 12 cuvinte pe care această activitate le propune. De asemenea printaţi şi decupaţi cartonaşele de pe ultimele 2 pagini; acestea vor fi folosite pentru activitatea de etichetare a imaginilor. Cartonaşele  se pot utiliza pentru a crea activităţi care vor ajuta copilul să identifice, să denumească şi să eticheteze aceste imagini însoţite de cuvinte.

Exemple de activități

1.Copilul va identifica imaginile asociate cu cuvinte.

Înainte de a-i cere copilului să arate un anumit cuvânt/imagine, trebuie să fiţi siguri că acesta  doreşte să participe la activitate. La început prezentaţi numai două cartonaşe, apoi dacă este posibil, măriţi numărul cartonaşelor. Daţi comanda ‘’Arată  ……………………………”. Fiţi atenţi la răspunsul copilului și oferiţi-i ajutor dacă e nevoie. Pentru a ajuta  copilul să generalizeze se pot  varia comenzile date ca de exemplu ‘’Dă-mi cartonașul cu ………..” ,” Alege ………………….”, „ Care este …………?” Recompensaţi eforturile copilului şi, în timp, scădeţi frecvenţa cu care oferiți  recompensele. În cele din urmă recompensaţi numai răspunsurile corecte.

2. Observă și potrivește Regula acestui joc este de a potrivi imaginile identice

3. Copilul va eticheta imaginile cu cuvintele corespunzătoare.

Această activitate este potrivită pentru copiii cu deficienţe uşoare şi pentru copiii tipici din clasa întâi. Oferiţi  ajutor atunci când e necesar şi diminuaţi ajutorul dat pe măsură ce copilul creşte numărul răspunsurilor corecte. Procedaţi la fel şi cu recompensele date. Începeţi prin a recompensa fiecare încercare făcută de copil și sfârșiţi prin a recompensa numai răspunsurile corecte.

Categories: Uncategorized

Leave a Reply